Ultima actualizare: 28 septembrie 2026
Garanția legală de conformitate (persoane fizice)
Toate produsele vândute pe carpulse.ro către consumatori beneficiază de garanția legală de conformitate prevăzută de OUG nr. 140/2021. Răspundem pentru orice lipsă de conformitate care există la momentul livrării și care devine evidentă în termen de 2 ani de la livrare.
- Pentru neconformitățile apărute în primul an de la livrare, se prezumă că acestea existau la momentul livrării, cu excepția cazului în care se dovedește contrariul.
- În caz de neconformitate, ai dreptul la aducerea produsului în conformitate, prin reparare sau înlocuire, gratuit, într-un termen rezonabil de la data la care ne-ai anunțat.
- Dacă repararea sau înlocuirea nu este posibilă, nu se face în termen ori neconformitatea persistă, ai dreptul la reducerea proporțională a prețului sau la încetarea contractului, în condițiile legii.
- Costurile de transport pentru produsele aflate în garanție și găsite neconforme sunt suportate de noi.
Cum soliciți garanția
- Ne contactezi la 0761 710 330 sau magazin@carpulse.ro și ne descrii problema (dacă se poate, cu poze sau un scurt video).
- Multe probleme ale testerelor țin de software, actualizări sau setări și se pot rezolva de la distanță. Încercăm întâi acest lucru, ca să nu rămâi fără aparat.
- Dacă e nevoie, îți spunem cum să ne trimiți produsul, împreună cu toate accesoriile și o copie a facturii.
Ce nu intră în garanție
Nu sunt acoperite defectele cauzate de:
- folosirea produsului contrar instrucțiunilor producătorului;
- lovituri, căderi, spargerea ecranului, pătrunderea lichidelor, expunerea la temperaturi extreme;
- conectarea la surse de tensiune necorespunzătoare, scurtcircuite sau instalații electrice defecte ale vehiculului;
- deschiderea, repararea sau modificarea produsului de persoane neautorizate;
- instalarea de software sau firmware neoficial, modificat ori din alte surse decât producătorul;
- uzura normală a consumabilelor și a accesoriilor (cabluri, conectori, baterii), în limitele legii.
Garanția produsului nu acoperă funcțiile sau compatibilitățile care depind de licențe, abonamente ori actualizări ale producătorului, după expirarea acestora.
Persoane juridice
Pentru produsele cumpărate de firme sau în scop profesional, garanția se acordă în condițiile menționate în certificatul de garanție sau pe factură.
